April 14, 2024

Oamenii au un detector al autenticităţii

În raport cu Sinele tău, a fi perfect înseamnă a fi AUTENTIC. Nimic altceva.

Toți oamenii percep atunci când ești autentic și când nu. Iar oamenii ne iubesc pentru autenticitatea noastră, nu pentru acele lucruri iluzorii pe care noi le punem în ideea noastră de perfecțiune. Te simți bine și oamenii te percep și te apreciază bine atunci când ești congruent cu tine și nu atunci când te străduiești să faci pe plac altcuiva, inclusiv unei idei despre „perfecțiune”. Iată o istorie adevărată despre cum se vindecă rănile perfecționismului cu dulcele balsam al autenticității!

Nivelul conștiinciozității este unul din cei mai importanți predictori ai performanței. Am văzut multe talente pierdute deoarece oamenii respectivi nu au reușit să își mobilizeze atribute ca: sistematizarea, spiritul analitic și perseverența pentru perfecțiune.

Dar am văzut la fel de multe victime ale propriului perfecționism: oameni incapabili să se bucure de ceea ce sunt, fac și au, pentru că nimic nu le pare perfect, sau pentru că, deși s-ar putea califica drept perfect, respectivul rezultat a fost obținut cu sacrificii uriașe. Orice perfecționist care vă stresează cu standardele sale înalte, cu exigențele și așteptările sale este în primul rând extrem de aspru și exigent cu el însuși.

Eu însămi am sacrificat de multe ori în viață plăcerea călătoriei, din dorința aprigă de a atinge vârful de performanță dorit. Pata mea oarbă era obsesia de a face totul repede, de a-mi pune imediat și complet la bătaie toată energia și avântul. Am vrut să fiu „fata perfectă”, femeia de succes. Mi-a fost frică să pun întrebări, să ascult profund și să mă ascult mai bine, să-mi ascult intuiția. Mi-era foarte frică să nu cumva să pierd trenul oportunității, în timp ce stau să mă ascult.

Într-o zi am zărit pe o tarabă o carte cu titlu scandalos: Fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor ele. M-a obsedat câteva săptămâni: părea derizoriu, vulgar, prea simplu, prost, frust, ieftin și pripit exprimat, dar conținea atâta adevăr! Părea concluzia cuiva care nu urmase școli prea înalte, dar la școala vieții avusese parte de profesori buni.

Din săptămâna aceea parcă am început să îmi ascult mai mult sufletul, acela rebel, unic în Univers, care știe să își aleagă calea și experiențele utile evoluției sale. Nu, n-am renunțat să fiu muncitoare, conștiincioasă, analitică, exigentă. Nu de tot. Am început doar să trec prin filtrul sufletului ceea ce înainte erau automatismele mele întru performanță. Să selectez mai bine obiectivele, oamenii, propriile standarde de confort. Mi-am pus în ordine valorile, chiar le-am parcat o vreme pe unele dintre cele pe care le dusesem la extrem, cum ar fi responsabilitatea. (sursa Psychologies Romania)