April 14, 2024

De la filosofie la experiment și SPA. Deprivarea senzorială

Poate exista ceva în minte independent de simțuri? Cum se comportă mintea când nu este aprovizionată cu nicio informație de la simțuri?

Dacă nu am avea nicio informație din lume, am mai ține seama de ea? De unde știm că lumea există independent de noi și nu este o proiecție a minții noastre? Întrebările sunt de când lumea, experimentul e mai recent dar nu a adus răspunsuri, ci le-a lăsat mai mult sau mai puțin explicit în seama experienței SPA a fiecărui subiect. Avem de-a face cu o limită a cunoașterii pe care metoda științifică nu o poate ajunge?

A fi înseamnă a fi perceput, spunea în secolul XVIII filosoful și episcopul irlandez Berkeley, cuantic înainte ca noțiunea să existe. Că ar exista ceva în lume nu putem ști decât din percepțiile și ideile noastre, care sunt fapte psihice. Ideile episcopului au fost în general respinse, deoarece erau speculative și nepractice, dar nimeni nu le-a putut infirma logic.

Ceea ce la Berkeley a fost numit solipsism era deja explorat intens de practicile orientale: budismul, meditația, yoga se îndeletniceau deja de niște milenii bune în India cu revelarea unei independențe a sufletului de vreo existență concretă a lumii acesteia. Dacă filosoful nu avea la îndemână decât argumentul rațional, practicile spirituale indiene ofereau experiența. Anevoioasă, implicând pe scară mare corpul, impunându-i sacrificii. Exigențe neobișnuite pentru intelectul european, obișnuit să se separe de corp. Acesta a rămas, deci, la ideea că eliminând toate impulsurile simțurilor am putea avea de-a face direct cu modul de a funcționa al minții. Nu este nimic în intelect care să nu provină din percepție, în afară de intelectul însuși – iată ideea empiristă care s-a impus în epistemologia europeană.

Asta până când un neurolog ambițios de la Viena, pe nume Sigmund Freud, a explorat cu totul altfel chestiunea, considerând că somnul adânc și paralizant este starea în care simțurile sunt cel mai puțin alimentate; visul ivit atunci apare drept expresie a minții lăsate necontrolate de percepția și judecata realității. Pe această cale regală a visului, Freud a consacrat psihanaliza.