Miercuri, pe data de 2 noiembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungreanu va susține Spectacolul Extraordinar „Muzica Renașterii Europene” în Marea Sală de Concerte Kolarac din Belgrad.
Corul Madrigal călătorește în Serbia la invitația organizatorilor BEMUS – Belgrade Music Festival – Ediția 54, cel mai vechi și mai proeminent festival de muzică clasică din țara vecină.
Evenimentul „Muzica Renașterii Europene” pus în scenă de Corul Madrigal face parte din seria spectacolelor-concept pe care renumitul cor le-a dezvoltat în ultimii trei ani. Aeste producții au la bază o direcție sincretică inovatoare, ce îmbină sonoritatea unică a ansamblului cu elemente conexe de artă teatrală, literatură, scenografie și creație video.
„Muzica Renașterii Europene” prezintă publicului Renașterea europeană ca simbol, cu o punere în scenă susținută de video mapare și design de lumini, care ilustrează perioada de înflorire culturală din epoca renascentistă, dar și renașterea muzicală contemporană europeană.
Te-ar putea interesa si
De Ziua Internațională a Prieteniei, copiii din București învață să fie prieteni cu natura în cadrul proiectului „Ape curate asumate”
Copiiidevin protectori ai naturii. Proiectul „Focus to Green-Eco-life” dă startul lecțiilor verzi despre apă și semințe
Lecția verde care schimbă viitorul: Cum au învățat preșcolarii din București secretele apei și ale hranei sustenabile alături de AQUA Carpatica
AQUA Carpatica susține o nouă ediție a proiectului „Focus to Green Eco Life”: „Apa și gastronomia sustenabilă”, alături de copiii Grădiniței Nr. 23 din București
Aventura Emoțiilor și secretul hidratării corecte la “Ape Curate Asumate”
