November 12, 2024
STOICA & Asociații susține o triplă lansare de carte juridică

STOICA & Asociații susține o triplă lansare de carte juridică

Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN), Colegiul Juridic Franco-Român de Studii EuropeneFacultatea de Drept a Universității din BucureștiSTOICA & Asociații și Editura Universul Juridic vă invită marți, 20 iunie, de la ora 17.00, la Facultatea de Drept a Universității din București, în Sala „Constantin Stoicescu”, la evenimentul de lansare a lucrărilor: Creștinismul într-o lume secularizată. Eseuri, de Wolfhart Pannenberg, Legea naturală sau legea nescrisă, de Jacques Maritain și Formarea gândirii juridice moderne, de Michel Villey.

Lucrările au fost publicate în colecția EUNOMIA, un proiect editorial realizat de către CSDNAN, în parteneriat cu Editura Universul Juridic. Colecția este dedicată publicării unor cercetări și eseuri, elaborate de autori români sau străini, în domeniul analizei normative, sub toate aspectele și implicațiile sale – de la fundamentele filosofice până la doctrinele juridice și la politicile publice, subsumate diferitelor curente de gândire ale dreptului natural sau altor curente de gândire în dialog cu acestea.

Valeriu Stoica – Founding Partner, STOICA & Asociații și Președintele CSDNAN: ”În spațiul juridic românesc, traducerea și publicarea acestor trei cărți înseamnă o sincronizare, chiar dacă  întârziată, cu gândirea bogată, diversă și contradictorie despre legea naturală și dreptul natural. Apărute la Universul Juridic, în colecția Eunomia, inițiată de Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă din cadrul Facultății de Drept a Universității din București, lucrările contribuie la consolidarea infrastructurii intelectuale, menite să susțină structurile legale și instituționale ale bunei ordini sociale. Numele colecției, care trimite la zeița armoniei întemeiate pe lege, sugerează tocmai această menire.

Detalii despre invitații care vor lua cuvântul la această triplă lansare de carte și despre formalitățile de înscriere la eveniment, se pot găsi AICI.

Participarea la eveniment este gratuită.

Constituită în anul 1995, Societatea Civilă de Avocați STOICA & Asociații a câștigat recunoaștere națională şi internațională în lumea dreptului şi a mediului de afaceri, prin întreaga sa activitate de asistență juridică şi de reprezentare a unui portofoliu vast de clienți. De la înființare și până în prezent, avocații din cadrul STOICA & Asociații au făcut dovada că sunt o echipă puternică, întemeiată pe respectarea principiilor sale: Fidelitas, Integritas, Fortitudo. STOICA & Asociații a dobândit o excelentă reputație națională şi internațională. Performanțele sale profesionale sunt recunoscute ca atare în cele mai importante ghiduri juridice: Chambers Europe, Legal 500, WTR 1000, IAM Patent 1000.