December 13, 2024
De ce este important să consulți un psiholog pentru copii

De ce este important să consulți un psiholog pentru copii

Cauți psiholog pentru copii? Să știi că nu ești singurul părinte. Sunt mulți cei care se confruntă cu situații similare și care au decis să caute ajutor. Citește pentru a afla mai multe detalii despre cum poți să-ți ajuți copilul prin intermediul mijloacelor precum terapie, ateliere pentru copii sau psihoeducație.

Când vine vorba de selectarea unui psiholog copii, există mai multe aspecte importante de luat în considerare. Iată la ce trebuie să fim atenți înainte de a alege un psiholog copii.

În primul rând, trebuie să cauți un psiholog specializat în lucrul cu copiii și adolescenții. Acesta va fi mai familiarizat cu problemele specifice cu care se confruntă copiii și va avea o abordare diferită decât cea folosită pentru adulți.

De asemenea, este important să alegi un psiholog cu care copilul tău să se simtă confortabil și încrezător. Acest lucru poate necesita întâlniri inițiale cu mai mulți specialiști, până când vei găsi pe cineva care să se potrivească cu nevoile și personalitatea copilului tău.

Nu uita să te concentrezi pe obiectivele și așteptările tale înainte de începerea tratamentului. Discută cu psihologul despre problemele copilului, asigură-te că ești în contact constant cu psihologul, astfel încât să poți urmări progresul copilului tău și să fii informat despre evoluția acestuia.

Căutarea unui psiholog pentru copilul tău este un pas important în asigurarea sănătății și fericirii acestuia pe termen lung. Cu ajutorul unui psiholog specializat, copilul poate învață să gestioneze mai bine problemele emoționale și să dobândească abilități și strategii noi pentru a-și îmbunătăți starea de bine. Pentru înlesnirea unei mai bune conexiuni iată ce ne spune Iulia Cruț – autor și psiholog copii:

„… copiii sunt cea mai mare bucurie a noastră, sunt și cea mai mare vulnerabilitate a noastră, a părinților. Grija pentru ei, firească, nu este depășită de nimic altceva, ne dorim pentru ei tot binele din lume și încercăm să îi creștem adulți funcționali, cu resurse puternice, să știm cu se vor descurca singuri, că vor avea realizări care să-i împlinească. Ni-i dorim fericiți!

Din dragoste pentru ei simțim, ca părinți, cum uneori e momentul să primim ajutor specializat, motivele fiind variate. Fie că un copil are un tic, fie că este «neascultător» sau nu îi plac anumite activități care nu pot fi excluse din viața lui, părerea unui psiholog poate conta mult în sensul în care părinții să știe ce poate fi schimbat pentru a-și ajuta copilul.

Alteori conflictele din familie, în centrul acestora fiind copilul și binele lui, necesită ajutor din partea unui psiholog care are experiență în terapia copilului. Divorțul părinților, schimbări în rutina cu care eram obișnuiți, o suferință a cuiva din familie – acestea sunt și ele posibile cauze ale modificărilor din comportamentul copiilor și care necesită o privire obiectivă din partea unui psiholog pentru copii.

Indiferent de cauză, aceasta poate fi mai greu de intuit și de schimbat fără ajutor, noi toți suntem subiectivi când vine vorba de noi înșine, de familia noastră. Copiii, ca și noi, adulții, au comportamente, gânduri și emoții diferite când sunt cu o singură persoană sau cu un grup. Se vor simți și se vor comporta diferit așadar acasă, doar cu un părinte, cu ambii sau cu toată familia, în comparație cu felul în care se simt când merg la un loc de joacă, într-o vizită sau la școală. E normal să ne simțim diferit și să ne comportăm diferit în funcție de mediu și de persoanele care ne înconjoară.”

Explorați importanța psihologilor și cum aceștia pot fi de ajutor în rezolvarea problemelor emoționale și comportamentale ale copiilor. De la tulburări de anxietate și depresie, la dificultăți de învățare și tulburări de spectru autist – psihologii specializați în terapia copiilor sunt esențiali în asigurarea unui viitor sănătos și fericit pentru aceștia.