Coach, dar si o mamă iubitoare de dulciuri

O femeie care ne inspiră și ne dă încredere că atunci când ne dorim ceva, universul întreg ne ajută să ne împlinim visele. Marieta Matache a absolvit Facultatea de Construcții, traducere în domeniul tehnic, dar între timp a devenit coach. Pentru că vocația ne prinde din urmă pe toți, dacă suntem suficient de atenți atunci când apar ocaziile și posibilitățile de dezvoltare.

Cine este Marieta Matache? Care a fost parcursul tău personal și profesional?

E coach, traducător, mama lui Radu, posesoarea a 2 pisici și prietena multor oameni minunați pentru care sunt recunoscătoare în fiecare zi. O persoana care e mereu pregătită să gătească ceva bun, persoana care vede frumosul în toți și toate și persoana care așteaptă Crăciunul cu aceeași bucurie în fiecare an. A crescut în Brăila și a petrecut toate vacanțele și multe weekenduri în satul bunicilor. Pentru ea, copilăria înseamnă băi la gârlă (râul Buzău), felii de pepene dulci, cu zeama șiroindu-mi pe coate, porumb copt pe tablă, „flori, fete și băieți”, lapte de vacă proaspăt muls, caș dulce de la stâna din vale, nopți de vară cu cerul plin de stele și jocuri de cărți pe maidan.

S-a îndrăgostit de limbile străine încă de mică, așa că a mers la un liceu cu profil bilingv, de unde a obținut un atestat de competențe în limba engleza. Pe toată perioada liceului si-a dezvoltat pasiunea pentru scris și a participat la toate concursurile de poezie și proză scurtă din oraș. Mai departe, a ales să studieze traduceri tehnice. La momentul respectiv, părea un domeniu mai ofertant decât traducerile literare, deși pasiunea ei pentru scris ar fi îndemnat-o spre literatură. A început să profeseze ca traducător în 2008, dupa terminarea facultății, și a făcut doar asta timp de aproape 12 ani, până să descopere coachingul.

A făcut studii de traducere și interpretare pe domeniul tehnic, la Facultatea de Construcții. Cum au fost anii în care a activat ca interpretă?

Interpretarea a fost un procent destul de mic din activitatea ei; a făcut în principal traduceri din domenii precum construcții, juridic, economic, marketing, medical… cam tot ce nu e traducere literară. De departe, partea de interpretare care i-a plăcut cel mai mult a fost interpretarea la cască, în cabină. Iar activitatea de traducător a expus-o la foarte multe informații atât de variate pe care, cu siguranță, nu le-ar fi aflat altfel. Așa că dacă vreți să știți cum se construiește un tunel de metrou, cum se obțin aromele naturale din fructe și legume sau cum funcționează un computer tomograf, întrebați-o!

Ce  a determinat-o să schimbe macazul în viață și să devina life coach? Unde și cu cine a studiat?

Deși a fost tot timpul pasionată de limbi străine și traducerile sunt în continuare un lucru pe care îl face cu multă plăcere, a știut mereu că nu vrea să fie (doar) asta. Doar că nu știa exact în ce altă direcție vrea să mearga. În 2020, după 4 ani de terapie personală, a fost curioasă să afle ce presupune un proces de coaching (curiozitatea e una dintre calitățile de bază ale unui coach, deci se pare că era deja pe drumul bun). Iar obiectivul pe care si l-a propus pentru un program de 3 luni a fost să înțeleaga care ar fi rolul care i-ar aduce satisfacția ca, măcar într-o mică măsură, să contribuie la binele general. Așa a ajuns să știe că vrea să fie coach. Iar din momentul respectiv a fost ca un copil care tocmai a descoperit un set nou de jucării. S-a înscris la CoachVille, una dintre primele școli de coaching din lume, fondată de Thomas Leonard și Dave Buck.  A făcut în paralel și cursuri de interviu motivațional, psihologie pozitivă, neuroștiință și mindfulness, iar în prezent parcurge o formare în psihoterapie integrativă.

Ce schimbări a adus noua profesie în viața ta?

Studiile de coaching ne reamintesc că, de fapt, avem mereu ceva de învățat despre noi și că procesul de dezvoltare personală nu se încheie niciodată.

Treptat, a fi coach devine nu doar un job, ci și un stil de viață. Invățatam să fim mai atenti la oamenii din jur, să ascultam cu mai multă intenție, să reacționam mai puțin, să respectam procesul și ritmul personal al fiecăruia și să găsim ceva de învățat chiar și acolo unde nu pare a fi nimic.