A fi și a fi antreprenor în zilele noastre

Sunt vreo cinci ani de când am cunoscut-o pe Valeria Tudor, într-un context de comunicare de business, iar de atunci îmi place să spun și să îi spun că se află pe unda cea bună, comunicând neconvențional, autentic, sincer și cald, în această lume a comunicării de business în care emoțiile sunt asimilate unor coduri.

În zilele noastre, a fi antreprenor trebuie să țină obligatoriu seama de ce înseamnă „a fi”.

Anul acesta afacerea Valeriei împlinește șapte ani și ilustrează un mod autentic mindful de a face business: acum șapte ani era avangardă, dar acum este probabil cea mai bună formulă de succes în imprevizibila lume nouă în care ne-am trezit.

Fiecare își stabilește însă detaliile formulei proprii, respectiv proporția între interesul pentru viața personală, cu tot ce are ea material și nonmaterial, inclusiv dezvoltare personală și progres spiritual, pe de o parte, și o creștere economică rezonabilă, pe de altă parte. Aceasta deoarece fiecare antreprenor are o capacitate de efort specifică, are tipul său de personalitate și propriile aspirații, în funcție de care se definește acest echilibru subtil între calitate și cantitate, între o muncă interesantă și satisfăcătoare și o acumulare sănătoasă.

De câteva ori Valeria s-a simțit atrasă de magnetul dezvoltării rapide și continue, de tip exponențial – însă corpul a fost de fiecare dată acela care i-a amintit că valorile care o interesează și o reprezintă sunt altele. O astfel de dezvoltare implică și un anumit grad de formalizare care îi era complet străin – sau un nivel de muncă ce ar fi excedat rezonabilul și ar fi despărțit-o de familie, de ea însăși, de sănătate.

Propunându-și să fie chiar ea schimbarea pe care o vrea în lume, Valeria a devenit antreprenor pentru că nu găsea acel tip de loc de muncă pe care și-l dorea acum șapte ani, ca proaspătă mămică a Freyei. Ea viza un alt fel de cultură de business, în care omul este în centru, iar dezvoltarea întreprinderii este un mijloc și nu un scop în sine. A preferat echipele mici, alegând să lucreze cu oameni cu integritate personală și oferindu-le acestora șansa să devină mai competenți și mai responsabili, să capete cele mai bune abilități interpersonale. Eliminând preocupările formale și timpii morți determinați de obicei de raportare și supervizare, crește spațiul mental acordat de organizație atât businessului în sine cât și dezvoltării abilităților membrilor ei.