Zile de comunicare armonioasa si comportament nonviolent in scoli
In luna ianuarie, in cadrul proiectului „Ape curate asumate”, sustinut de Aqua Carpatica, vom celebra impreuna cu
In luna ianuarie, in cadrul proiectului „Ape curate asumate”, sustinut de Aqua Carpatica, vom celebra impreuna cu
Premiantul Galei Trofeelor Alexandrion – Promisiunea, Radu Nițu, a devenit lider în clasamentul mondial al
Alexandrion Group: Avem atât de multe motive să fim mândri și să sărbătorim cele mai
Carpathian Single Malt Whisky a fost prezent la Royal Automobile Club din Pall Mall, la
Reprezentanţii Fundației Alexandrion şi ai magazinul Alexandrion Experience din Bucureşti, entităţi care fac parte din
Alexandrion Group a fost alături de fani prin acțiunea „Mingi pentru suporteri” la meciul ultima
“Focus to Green-Eco Life”, eveniment susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa
“Focus to Green-Eco Life”, eveniment susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa
Alexandrion Group a fost prezent la una dintre cele mai așteptate petreceri ale anului, care
Astăzi,11 decembrie, de „Ziua Internațională a munților”, evenimentul “Ape curate asumate”, susținut de AQUA Carpatica, te invită