Te invitǎm sa fii ReciCreativ, la evenimentul “Focus to Green-Eco-Life”, susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa verde a planetei, sub toate formele.
Sǎrbǎtorile primǎverii şi luna lui Mǎrţisor nu sunt deloc departe de noi. Ȋnainte de asta, in luna februarie, vrem sǎ ne bucurǎm ȋmpreunǎ de cei dragi declarȃndu-le afecţiunea şi iubirea ce le-o purtǎm, cu ocazia Valentine’s Day, ori de Dragobete!
Cum nu vrem sǎ irosim nici cea mai micǎ bucǎţicǎ de material ce poate fi reciclat, am zis sǎ ne punem pe treabǎ şi sǎ fim creativi. Putem folosi materiale precum lemn, hȃrtie, sticlǎ, PET, metal, pȃnzǎ sau plastic. Colorate sau transparente, indiferent de dimensiune sau formǎ.
Dǎm frȃu imaginaţiei şi creǎm …. mici cadouri, atenţii sau mǎrţisoare, pentru a bucura persoanele dragi sufletului nostru.
Evenimentul periodic „Focus to green eco life” ȋşi doreşte ca ȋn luna februarie sǎ ȋmpleteascǎ tradiţiile dedicare iubirii, cu reciclarea creativǎ a micilor deşeurilor, pentru a oferi celor dragi daruri prietenoase cu mediul, ȋn zilele de Valentine’s Day şi de Dragobete!
Reporterii eco aduc materiale reciclabile, iar luni, 24 februarie, ne ȋntȃlnim cu elevii Şcolii Gimnaziale „Petre Ghelmez, din sectorul 2, Bucureşti, pentru a crea acele cadouri originale „altfel”, care sprijinǎ şi sunt prietenoase cu natura şi mediul.

Focus to green eco life!
Cautǎ şi tu acasǎ mici bucǎţi de materiale pe care nu le mai foloseşti. Fii inventiv şi creazǎ cadouri sau mǎrţişoare unicat pentru persoanele dragi ţie.
Alǎtura-te şi de acasǎ susţinǎtorilor „verzi” şi fii ReciCreativ de Valentine’s Day şi de Dragobete.
Opteazǎ conştient pentru mini eco-mǎrţişoarele cu impact benefic asupra mediului fizic, dar şi emoţional!
Elevii creatori de eco-cadouri şi eco-mǎrţişoare vor beneficia şi de o hidratate corectǎ, prin susţinerea Aqua Carpatica, ȋn semn de apreciere, pentru grija faţǎ de mediul ȋn care trǎim ȋmpreunǎ cu cei apropiaţi sfletului nostru.
Evenimentul periodic “Focus to Green-ECO-Life”, ” este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), ȋn parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).
Te-ar putea interesa si
Copiiidevin protectori ai naturii. Proiectul „Focus to Green-Eco-life” dă startul lecțiilor verzi despre apă și semințe
AQUA Carpatica susține o nouă ediție a proiectului „Focus to Green Eco Life”: „Apa și gastronomia sustenabilă”, alături de copiii Grădiniței Nr. 23 din București
Aventura Emoțiilor și secretul hidratării corecte la “Ape Curate Asumate”
Aventură educațională & Metrologia Emoțiilor la #apecurateasumate
Acționând local pentru un impact global. Diversitatea Biologică și rolul apei la #focustogreenecolife
