Care sunt alimentele consumate aproape zilnic de 80% dintre români
CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză – și-a propus să evidențieze, prin studii de
CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză – și-a propus să evidențieze, prin studii de
Vicecampioana Spaniei, Gabriela Păun, cu părinți originari din Curtea de Argeș, a câștigat cea de
Probele de dublu, atât la feminin, cât și la masculin, din cadrul celei de a
Evenimentul “Focus to Green-Eco-life”, susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa verde
Trei studenți vor urma un program de internship în urma parteneriatului dintre Fundaţia Alexandrion şi
“Focus to Green-Eco-life”, eveniment susținut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa verde
Peste 100 de jucători din țări precum România, Polonia, Bulgaria, Germania, Slovacia, Ucraina, Grecia, Franța
Alexandrion Group, alături de fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, au
Uniunea Jurnaliştilor Lituanieni (LJU) şi Federaţia Jurnaliştilor Sportivi din Lituania (LSŽF) a invitat naționala de
Academia Victor Hănescu (AVH) își deschide porțile pentru toți adulții, indiferent de vârstă și nivel