April 21, 2024

„CREATOR DE INSPIRAȚIE” lansată de Asociația ENVIRON

Cu ocazia aniversarii a 15 ani de activitate în domeniul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), Asociația ENVIRON lansează „Creator de inspirație” – o campanie de conștientizare a importanței protejării mediului înconjurător derulată împreună cu 14 oameni de referință în domeniul lor de activitate.

„Creator de inspirație” spune povestea a 14 profesioniști din domenii total diferite care au ales să facă din România (oameni și natură) o sursă de inspirație pentru munca lor de zi cu zi. Proiectul surprinde printr-o serie de video-interviuri, valorile comune ale oamenilor de succes din țara noastră, creatori de lucruri sau experiențe autentice și durabile: de la case și mâncăruri cu bun gust, haine, meșteșuguri populare sau cadouri până la oameni informați, artă, performanță sportivă, educație, ajutor, stare de bine sau schimbare.

Pornind de la ideea că inspirația reprezintă atât primul pas al procesului de respirație, inhalarea aerului (curat!) în plămâni, cât și entuziasmul creator, campania „Creator de inspirație” amintește că fiecare dintre noi creează zilnic ceva și are puterea de a-i inspira pe cei din jur.

„Respectul, empatia și responsabilitatea sunt acele valori care fac diferența dintre oamenii care aleg să recicleze și cei cărora nu le pasă de ce rămâne în urma lor. Între cei care înțeleg că dreptul fundamental la un mediu sănătos reprezintă în egală măsură și obligația de a-l proteja și cei care cred că li se cuvine totul. Între oamenii care acționează și cei care așteaptă să se facă.

În ultimii 15 ani, am lucrat în egală măsură cu ambele categorii – am influențat comunități împreună cu primii și am luptat asiduu să schimbăm mentalitățile celor din urmă. Protagoniștii proiectului nostru spun, în 14 feluri, povestea unei Românii mai bune pe care o putem construi cu respect și dăruire pentru oameni, muncă și pentru natură. Indiferent cine suntem, indiferent de profesie, vârstă, înfățișare sau statut, cu toții avem puterea să creăm lucruri frumoase.” – Roxana Puia, Director de Marketing Asociația ENVIRON.

De 15 ani, ENVIRON creează contexte pentru ca țara noastră să devină un loc mai curat, mai civilizat și mai bun, prin sisteme de gestionare responsabilă a deșeurilor electrice (infrastructură de colectare) și prin proiecte care inspiră oameni, copii, companii și comunități să facă pasul spre sustenabilitate.